Vointa de a trai

By on iunie 5, 2015

 

In articolul de astazi ma voi referi la importanta bucuriei, a rasului, cu sau fara prieteni si voi ilustra aceste cuvinte prin exemplul personal al unui om care s-a dedicat din tot sufletul acestei idei: Norman Cousins.
In cartea sa Anatomia unei boli, povesteste ca in 1964, dupa o calatorie in fosta Uniune Sovietica, s-a imbolnavit de o afectiune a colagenului, netratabila si extrem de grava. Colagenul uneste celulele, iar Cousins a aflat ca, in organismul sau, colagenul se descompunea. In cuvintele lui, corpul lui „se dezlipea din toate partile.”

I s-a spus ca are o sansa de recuperare de 1 la 500. Intelegand ca doctorii nu il pot ajuta prea mult, Cousins si-a cerut externarea din spital si s-a mutat la un hotel. Era familiarizat cu literatura medicala si isi amintea ca citise despre ideea ca emotiile negative au un efect nefast asupra corpului si atunci i-a trecut prin minte intrebarea daca nu cumva „iubirea, speranta, credinta, rasul, increderea in sine si vointa de a trai au o valoare terapeutica”. 

Cousins a incercat. A abandonat tratamentul standard prescris, convins fiind, din motive solide, ca avea sa-i faca mai mult rau decat bine. Si-a creat propriile metode de a lupta cu boala, ca de exemplu, administrarea unor cantitati mari de vitamina C (acid ascorbic) pentru ca unele rapoarte medicale indicau faptul ca multi pacienti cu boli ale colagenului prezentau deficienta de vitamina C. 
Dar a pus la punct si un program menit sa-l binedispuna si sa-l faca sa rada: si-a procurat filme comice ca cele ale fratilor Marx si le-a urmarit. In mod incredibil, simptomele fizice au inceput sa i se atenueze. In cele din urma, s-a recuperat aproape complet.

Cousins recunoaste ca este posibil ca vitamina C sa nu fi avut decat un efect placebo.
Accepta bucuros ideea, pentru ca ii sustine argumentul fundamental: este convins ca „vointa de a trai nu e o abstractiune teoretica, ci o realitate fiziologica cu valente terapeutice”, asa ca nu mai avea absolut nicio importanta daca vitamina C avusese vreun efect in afara de acela de a-l incuraja sa gandeasca pozitiv.

In mod evident, Cousins este o exceptie din multe puncte de vedere, nu in ultimul rand pentru ca avea o cultura medicala.
Mai mult de atat, scopul lui nu e in niciun caz sa discrediteze progresul enorm inregistrat de medicina moderna sau sa sustina ca s-ar descurca si fara el. Nu sustine nici ca boli ca a lui sunt cauzate de emotii negative sau ca se pot trata cu emotii pozitive. Crede insa ca imunitatea la boala poate fi redusa de suferinta psihica si intarita de o stare de spirit buna.
El recomanda un sceptism sanatos, pe baza caruia sa „ne pastram pe o cale de mijloc inteligenta intre inghititul de pastile fara motiv si ignorarea iresponsabila a simptomelor reale.”

Daca Cousins are dreptate, inseamna ca e nevoie si de umor, de puterea de a rade si de un fel de sete sau foame de viata si ca „ vointa de a trai, creativitatea, speranta, credinta si iubirea contribuie mult la vindecare si la starea de bine. Emotiile pozitive sunt experiente datatoare de viata”.
Oricare dintre noi are de invatat din citatul de mai sus.

Share

Leave a Reply

  • (not be published)

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Test anti-spam: *