Despre hand made si uleiurile bio…

By on martie 10, 2015

Exista o tot mai mare deschidere spre tot ceea ce este curat si bio.
Exista chiar o moda si de multe ori chiar o manie.
E  bine? E rau?
Ceea ce e bine este ca se revine la natural, valoare si adevar.
Ceea ce nu este bine deloc este ca acest lucru, ca  multe altele in Romania, se face in mod „salbatic” fara sa implice cunoastere, formare, minima experienta.

▪Am avut cazuri in care, atrase de informatia superabundenta de pe internet, femeile si-au ars fata folosind masti confectionate din materii prime nepotrivite si combinatii extrem de agresive care au facut mai mult rau decat bine.
▪Daca, de pilda, cafeaua prin acidul cafeinic poate fi un gommage excelent pentru coapse si zonele celulitice, nu acelasi lucru se poate spune despre fata, care este o zona mult mai delicata si care are nevoie de mai multa gingasie si protectie. Da, este adevarat unele dintre noi suntem mai sensibile, altele mai putin.
▪Ceea ce vreau sa comunic insa este ca o granulatie adecvata produsului de exfoliere sau gommage adecvata  tenului este de 15 max 50 microni pentru fata si cca 350 microni pentru corp deci aprape de 20 x mai mare.
Nu mai vorbesc  despre agresivitatea acestora  si despre cat de mult saracesc pielea in elementele ei naturale de protectie.
Fata noastra nu este de dat cu smirghel si nici la polizor!

Acum  o luna , am consultat un baiat de 14 ani caruia mama sa ii aplicase miere pe fata, pentru ca asa citise ea pe internet ca e bine.
 Dupa aceasta masca, acneea copilului a inflorit ingrozitor. Din fericire, cu  o dieta adecvata, gelul cu unisfere din ceai verde  si uleiul de Tamanu, fata lui s-a vindecat in 2 saptamani.

A utiliza in cosmetica uleiuri calitativ destinate bucatariei mi se pare, in cel mai bun caz, o confuzie si o alegere neinspirata care nu numai ca nu are cum sa dea rezultate cosmetice dar, se mai poate dovedi si nociva

In Italia uleiul de masline exista pe fiecare masa la orice restaurant mai mare sau mai mic.
La noi, cand specialisti in masaj aleg  uleiul de masline sunt convinsi ca rasfat mai mare nu exista.
Serios? De când au pielea si stomacul functii si necesitati identice?
Din pacate, din punctul de vedere al ingrijirii personale ne despart milenii de cultura si civilizatie.
Spre exemplu, in masajul ayurvedic (ma refer la cel autentic) de lifting facial si corporal se alege uleiul organic de argan atat pentru fata cat si pentru corp sau candela cu unt de karite topit.
Sau uleiuri de grad terapeutic diferit pentru  echilibrarea fiecarei chakre.
Tot uleiuri terapeutice se utilizeaza in terapia Raindrop sau in cea cu uleiuri Biblice.
O alegere ar fi tratamentele personalizate tipologiei constitutionale si nevoilor personalizate.

▪O gafa intalnita chiar randul celor cu pretentii de cunoscatori in acest domeniu, este combinarea total nepotrivita a amestecurilor de uleiuri.
Nu se combina elemente patronate de soare cu seminte si flori patronate de luna.
Exact ca in parfumerie, pentru ca pur si simplu sunt din tabere diferite si au compatibilitati contrare.
Pentru ca o mixtura sa indeplineasca conditii de acceptabilitate, ea are nevoie de cateva caracteristici importante pe care daca nu ai cat de cat cunoastere nici macar nu poti sa ti le inchipui.
De exemplu:  gradul de etalare (imprastiere sau speadability in engleza), emolienta, absorbtie, TEWL (tras-epidermal water loss) sunt caracteristici foarte importante in asigurarea unei hidratari indelungate si continuue care sa acopere nevoi cat mai complexe intr-un  timp cat mai indelungat. Si pentru acest lucru este nevoie de experienta si chiar si de putina chimie.
Conceptul emolientilor in cascada realizat cu uleiuri de greutati moleculare si viteze de absorbtie diferite, obtine un efect de emolienta cat mai supla si indelungata in care pielea  nu necesita noi si repetate aplicari succesive. Arta este de a reusi sa gasesti proportiile din fiecare si combinatiile ideale astfel incat la jumatate de ora sa intre in piele un ulei mai volatil (cu o molecula desigur mai usoara) apoi la o ora un altul si tot asa pana la final cand probabil vom folosi uleiul de migdale dulci , cu molecula cea mai „grasa” si grea si care bineinteles se asimileaza cel mai tarziu (pana la 10-16 ore).
Acesta este de fapt motivul pentru care uleiul de migdale este cel mai indicat in majoritatea retetelor hand made deoarece riscurile in utilizare sunt minime (nu incarca tenul prea tare si mai ales nu are decat o absorbtie tegumentara superficiala).
Daca insa vei alege sa faci un masaj anti-celulitic structurat pe aceasta baza, poti fi sigura ca te vei umple de vanatai deoarece intra in piele cu foarte mare greutate iar masajul se va axa probabil pe forta, ceea ce nu cred ca poate sa fie o alegere pe care sa ti-o doresti.

 

 

Share

Leave a Reply

  • (not be published)

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Test anti-spam: *